Această reformă presupune
înlocuirea autorităţii instituţionale cu principiul dragostei creştine care
este exact opusul acestui tip de autoritate, cea de care beneficiază Bisericile
instituţionale. Cu alte cuvinte, instituţiile bisericeşti ca atare nu vor dispare
dar vor fi socotite, din ce în ce mai mult, ca un factor secundar pentru
mântuirea omului. Factorul principal este însăşi Dumnezeu şi El trebuie să
ocupe locul principal în viaţa credinciosului şi nu Bisericile instituţionale.
Biserica nu este un intermediar între om şi Dumnezeu şi cu atât mai puţin nu îl
înlocuieşte pe El. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este colectivitatea
tuturor celor mântuiţi, nu este cale către mântuire. Calea către mântuire este
Cristos. Nu Biserica este aceea care ne conduce la mântuire, ci Isus Cristos,
care locuieşte în fiinţele noastre, dacă locuieşte în acel loc. Dacă nu are
cineva Duhul lui Cristos nu este al Lui. (Romani 8; 9) Dragostea de
natură divină este opusul autorităţii, în probleme spirituale, întrucât ea se
bazează pe sacrificiul de sine şi nu pe impunerea unor doctrine sau dogme
religioase.
De structurarea instituţională
este necesară deoarece instituţiile bisericeşti tind să uzurpe locul
privilegiat pe care numai Dumnezeu merită să îl aibă, în conştiinţele noastre.
Aceste instituţii cu caracter religios ne atrag în rotativa lor de doctrine şi
interese şi ne storc de orice fel de vlagă spirituală. Bisericile
instituţionale se suprapun peste conştiinţele noastre, informate direct de
Dumnezeu şi ne conduc acolo unde doresc ele şi unde prezenţa noastră poate să
le fie utilă lor. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este o entitate spirituală
şi nu instituţională şi este formată din toţi aceia care sunt născuţi din nou,
din Dumnezeu, care sunt înscrişi în cartea vieţii încă de la întemeierea lumii
şi care se iubesc unii pe ceilalţi aşa cum ne-a iubit Cristos. Există o singură
Biserică a lui Dumnezeu dar în acelaşi timp există o multitudine de instituţii
bisericeşti care se luptă una cu cealaltă pentru a atrage ca membrii ai lor pe
credincioşi.
Instituţionalizarea Bisericii
creştine nu a existat din totdeauna, aceasta are un caracter istoric, are un
început şi are un sfârşit. (Apocalipsa lui Ioan 17; 1) Ea va avea oricum un
sfârşit deoarece în cartea Apocalipsa lui Ioan ni se spune că organizaţiile cu
caracter bisericesc, întărite într-un sistem complex religios, vor fi în final
responsabile de persecutarea Creştinilor regeneraţi spiritual. (Apocalipsa lui
Ioan 17; 6) Va veni vremea când copiii lui Dumnezeu vor trebui să iasă din
‚Babilonul’ instituţional bisericesc deoarece acolo nu îşi vor mai găsi locul.
Nu trăim încă acele vremuri dar aceste adevăruri trebuiesc spuse acum, căci
atunci nu vor mai putea fi spuse. Se ne imaginăm pentru o clipă Împărăţia lui
Dumnezeu! Crede cineva că acolo vom avea autoritate unul asupra celuilalt,
adică unul va fi preot sau episcop, pastor sau având alte funcţii bisericeşti,
iar altul va fi doar un privitor pasiv? În nici un caz. Pământul va fi plin de
cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă. (Isaia 11; 9) Să
nu uităm însă că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru nostru. (Luca 17; 21) Nu
trebuie să îl căutăm pe Dumnezeu în afara noastră dacă El locuieşte în noi.
(Ioan 14; 23) Numai acela care nu îl are pe Dumnezeu în el sau în ea se
străduieşte să îl găsească pe El în Bisericile instituţionale. Acolo putem găsi
oameni care gândesc la fel ca şi noi dar Dumnezeu nu locuieşte în clădiri
construite de mâini omeneşti, ci doar în fiinţele umane. Dumnezeu nu se
adresează maselor ne diferenţiate, ci indivizilor. Mântuirea este legată de
progresul conştiinţelor noastre şi de transformarea internă a omului, desigur
şi cu consecinţe externe şi nu de evoluţia sau progresia numerică a
instituţiilor bisericeşti. Nu trebuie să fim buni Ortodocşi, Romano Catolici,
Greco Catolici, Protestanţi, Baptişti, Penticostali, etc. Trebuie să fim doar
buni Creştini şi câteodată între aceste două paliere există o ne concordanţă,
de exemplu atunci când între diversele confesiuni creştine există diviziune şi
intoleranţă şi atunci când vrem să monopolizăm unele adevăruri, pe care le
considerăm a fi exclusiv apanajul confesiunii creştine, de care aparţinem. De
exemplu, credem că manifestarea puterii Duhului Sfânt este posibilă doar pentru
membrii Bisericii instituţionale Penticostale. Aceasta este o eroare gravă, cu
consecinţe dramatice pentru mulţi credincioşi. Toţi Creştinii, indiferent de
denominaţiunea de care aparţin, sunt chemaţi să beneficieze de roadele şi
darurile Duhului Sfânt şi condiţionările pe care le pun unele confesiuni, cum
ar fi dobândirea calităţii de membru al acestora sunt mai mult decât
dăunătoare. Nu trebuie să devenim Penticostali pentru a fi botezaţi cu Duhul
Sfânt. Un Ortodox, Romano Catolic, etc. are tot ceea ce îi trebuie ca să fie născut
din nou şi pentru ca prin el, sau prin ea să se manifeste deplin puterea lui
Dumnezeu. Dacă ulterior cineva va fi convins de Dumnezeu că este necesar să
treacă de la o confesiune creştină la o alta, aceasta este o altă problemă şi
nimeni nu poate împiedica, sau nu trebuie să împiedice cu nimic libertatea de
conştiinţă a fiecăruia. Ceea ce contează însă, în faţa lui Dumnezeu, nu este
apartenenţa la o anumită confesiune creştină, ci apartenenţa la Persoana Sa.
Dacă, de exemplu, un Creştin Ortodox, în loc să părăsească confesiunea în care
s-a născut, după ca a primit umplerea cu Duh Sfânt rămâne între cei în mijlocul
cărora a trăit până atunci, lucrarea aceasta esenţială a Creştinismului va lua
o amploare fără precedent, cu beneficii enorme pentru mulţi credincioşi. Vom
asista la o veritabilă reformă spirituală. Când vom înceta să punem interesele
unor denominaţiuni înaintea intereselor lui Dumnezeu şi ale oamenilor?
www.bisericaspiritualaunica.com
No comments:
Post a Comment