Biserica Spirituală Unică
este o entitate spirituală şi nu instituţională în timp ce Biserica Adventistă
este organizată ca şi o instituţie bisericească, care are o anumită
interpretare a Bibliei, care trebuie adoptată, în mod obligatoriu, de membrii
ei. Biserica Spirituală Unică, sau Biserica celor născuţi din nou, sau Biserica
celor născuţi din Spirit, denumirile sunt echivalente, este formată din toţi
membrii născuţi din nou, din toate Bisericile instituţionale, adică din toate
confesiunile creştine care se află într-o legătură personală cu Cristos şi care
sunt scrişi în cartea vieţii încă de la întemeierea lumii. (Ioan 3; 3,5;
Apocalipsa lui Ioan 17; 8) Biserica Spirituală Unică recunoaşte adevărurile
biblice care vorbesc despre faptul că neprihănirea celui credincios se
dobândeşte prin credinţa în Cristos şi nu prin faptele Legii. (Romani 3; 21-22;
Romani 10; 9; Galateni 2; 16; 3; 1-14; Efeseni 2; 8;) Sabatul zilei a şaptea
este o parte centrală din Legea celor zece porunci, dar în Noul Testament toate
poruncile se cuprind în una singură. Legea a fost dată poporului evreu pentru
ca acesta să se conducă după ea. Dumnezeu a dorit un popor curat, sfânt, iar,
în acest sens, Legea îl ghida în direcţia bună. Ca şi evreilor, creştinilor li
se cere să aibă o lege şi să se ghideze după ea, ştiind că, împlinind această
lege, fac voia lui Dumnezeu. Legea creştinului este legea iubirii. Pavel spune
în Epistola către Romani: ”De fapt, să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci
nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti şi orice altă poruncă mai poate
fi, se cuprind în porunca aceasta: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuţi.” (Rom. 13:9). La fel spune şi în Epistola către Galateni: „Toată legea
se cuprinde într-o singură poruncă: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuţi.” (Gal. 5:14). Legea iubirii, după Cristos, este scrisă în inima noastră
de către Duhul. (Romani 5; 5) Cultivând dragostea de celălalt, urmărind aşadar
o poruncă, una singură, cea a iubirii, Creştinul împlineşte prescripţiile Legii
morale. În ceea ce priveşte respectarea Sabatului zilei a şaptea, acesta nu mai
trebuie înţeles şi aplicat literal, aşa cum era cazul în Vechiul Testament,
deoarece în Noul Testament acesta are un sens transfigurat. Cu alte cuvinte,
Cristos este împlinirea Legii şi acela care crede în El a împlinit şi Sabatul
în sensul că a dobândit odihna pe care Sabatul o prefigura. „Pe când noi,
fiindcă am crezut, intrăm în <> despre care a vorbit El când a zis:
<> Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea
lumii. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: <> Şi aici
este zis iarăş: <> ...Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul
lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările
lui, cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” (Evrei 4; 3-5; 9-10)
Întrebare: credem în toată Biblia sau ne alegem numai ceea ce dorim pentru a ne
forma o doctrină. Nici o doctrină nu mântuie pe nimeni. Pe de altă parte, Isus
ne-a spus că dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui
Dumnezeu. (Ioan 3; 3) Naşterea din nou însemnă şi naşterea, fiecărui Creştin în
parte, din apă şi din Duh. (Ioan 3; 5) „Ce este născut din carne, este carne şi
ce este născut din Duh este Duh.” (Ioan 3; 6) Ce suntem noi carne sau Duh? Ar
fi bine să ne punem fiecare întrebarea. Biserica Spirituală Unică înţelege
textul din Apocalipsa lui Ioan 14; 12 în sensul că poruncile lui Dumnezeu sunt
cele pe care El le-a dat prin Isus şi nu altele. Poruncile date prin Moise
rămân valabile dar în înţelesul pe care îl dă Isus, acestor porunci. (Matei 22;
34-40) Dragostea de Dumnezeu şi de aproapele sunt poruncile pe care Dumnezeu
le-a dat prin Isus. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.
Dacă Sabatul are un rol atât de central în Noul Testament de ce nu l-a amintit
Isus, în răspunsul Său? Pentru că nu are un rol central, aşa cum susţin
Adventiştii de ziua a şaptea. Isus a spus că El este Domn şi al Sabatului.
(Marcu 2; 28) Ceea ce are asemănător Biserica Spirituală Unică şi Biserica
instituţională Adventistă este faptul că amândouă recunosc că, în vremea
sfârşitului, Bisericile instituţionale reunite, într-o anumită formă
organizatorică, constituie fiara, care îi va persecuta pe sfinţii lui Dumnezeu.
Nu pe Creştinii care ţin Sabatul, ci pe toţi Creştinii care nu vor ieşii din
mijlocul Bisericilor instituţionale şi care nu vor respecta astfel solia
îngerului care ne cere să ieşim din Babilonul spiritual (Apocalipsa 18; 4)
Semnul fiarei va fi în interiorul tuturor clădirilor Bisericilor instituţionale
reunite şi cine va intra în ele, va fi obligat să se închine fiarei. Probabil
va fi obligat să se închine în faţa portretului unui conducător religios
suprem, la fel cum unii se închină în faţa unei icoane. Acest portret al
conducătorului religios va fi prezent în toate clădirile Bisericilor
instituţionale aşa cum de exemplu în unele birouri oficiale se găseşte
portretul preşedintelui ţării respective. Cine nu va aparţine de nici o
Biserică instituţională şi nu va frecventa adunările acestor biserici va fi
aspru persecutat şi probabil condamnat la moarte de tribunale speciale. Ce
înseamnă că semnul va fi „pe mână” şi „pe frunte?” „Pe mână” înseamnă că nimeni
nu va putea muncii, cumpăra sau face nici un fel de activităţi sociale dacă nu
va putea demonstra că este membru al unei Biserici instituţionale, cu o
legitimaţie sau pe baza unui cip, care se va implanta, tuturor membrilor
bisericilor instituţionale reunite. „Pe frunte” înseamnă legătura psihologica,
mentală, între membrii Bisericilor instituţionale şi instituţiile bisericeşti
respective. Toate lumea, fără excepţie va trebui să devină membru al unei
Biserici instituţionale şi să participe la adunările acestora. Chiar şi ateii
vor trebui să se supună unei astfel de cerinţe. Membrii Bisericii Spirituale
Unice vor ieşii din acest Babilon spiritual, nu vor face parte din nici o
Biserică instituţională şi mulţi dintre ei, dacă nu toţi vor suferi martiriul.
No comments:
Post a Comment