Deosebirea dintre Creştinismul ne instituţional şi cel instituţional, dintre Bisericile apostolice timpurii şi Biserica instituţională apărută, după ce Creştinismul a devenit religie oficială a Imperiului Roman, constă în aceea că în primele Biserici creştine, elementul spiritual era mult mai prezent. Exista un risc, de a fi Creştin. Mă refer la riscul martirajului. Aceasta se întâmpla deoarece, în perioada apostolilor veneau la Dumnezeu cei cu adevărat chemaţi de El. După ce religia creştină a devenit oficială şi majoritară oamenii au fost condiţionaţi să devină Creştini, pentru a putea ocupa anumite funcţii în armata sau administraţia imperială romană, Biserica instituţională creştină s-a umplut de oportunişti. Aceştia erau oameni care credeau în Dumnezeu doar pentru ca să le meargă lor bine. Bisericile instituţionale sunt pline de oportunişti şi în ziua de astăzi, ei constituie majoritatea şi hotărăsc direcţia de dezvoltare a instituţiilor lor bisericeşti. Iată, mai jos, un model aproximativ al modului în care erau organizate şi se desfăşurau adunările primelor Biserici creştine. Nu văd de ce nu ne-am întoarce la ele. Întoarcerea la originile apostolice, ale Creştinismului, nu înseamnă să intrăm în Biserica Penticostală, aşa numită apostolică, care nu este decât o altă instituţie bisericească şi este foarte departe de ceea ce erau cu adevărat primele Biserici creştine.
Model de funcţionare a Bisericilor ne confesionale locale
Acesta este un model deschis, adică nu conţine reguli fixe sau obligatorii, pentru desfăşurarea activităţii unei adunări creştine şi care este cel mai aproape de modul în care adunările creştine apostolice îşi ţineau întrunirile.
Art. 1 Bisericile ne confesionale nu reprezintă, în totalitatea membrilor lor, partea vizibilă a Bisericii invizibile, adică a Bisericii Spirituale Unice, adevărata Biserică a lui Dumnezeu, care este o realitate spirituală, nu instituţională. Ele nu se pot constitui în sisteme sau culte naţionale sau supra naţionale. Ele sunt centre sociale sau comunităţi creştine libere, care au rolul de a îi pregăti, pe cei credincioşi, pentru a intra în adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Intrarea în Biserica lui Dumnezeu, spirituală şi unică, se face prin naşterea din nou şi nu doar prin botezul în apă şi intrarea în această Biserică nu o hotărăsc oamenii, ci doar Dumnezeu. Cei credincioşi pot să aspire să intre în adevărata Biserică a lui Dumnezeu dar nu pot intra doar prin actul lor unilateral de voinţă, sau al părinţilor lor, dacă vor ei şi când vor ei. Acest lucru se poate întâmpla doar prin actul lor de voinţă, sau al părinţilor lor, manifestat prin botezul în apă, dar urmat, în mod necesar, de actul de voinţă al lui Dumnezeu. În adevărata Biserică a lui Dumnezeu, nu pot intra decât aceia sau acelea care sunt născuţi sau născute din nou, conform învăţăturii lui Isus, exprimată în evanghelia după Ioan, cap. 3, versetele de la 3 la 6. Intrarea în adevărata Biserică a lui Dumnezeu înseamnă intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu, atât cât se manifestă aceasta pe acest pământ, deoarece numai prin naşterea din nou Împărăţia Cerurilor intră înăuntru celor credincioşi şi aceştia intră în această Împărăţie. Partea vizibilă a Bisericii invizibile o reprezintă fiecare credincios născut din nou şi nu este exprimată de nici un fel de organizaţie umană, ca şi organizaţie.
Principiul fundamental al relaţiilor dintre membrii comunităţilor este practicarea dragostei creştine, aşa cum a fost prescrisă de Isus în Ioan 13 cu 34. Bisericile ne confesionale locale nu au o doctrină obligatorie şi au în comun doar credinţa personală, a fiecărui membru. Cea ce îi aduce şi îi ţine pe membrii lor împreună este legătura personală a fiecărui membru cu Dumnezeu. Cei credincioşi se reunesc în baza credinţei lor în acelaşi Dumnezeu şi nu în baza acceptării unor principii de credinţă, obligatorii, comune. Credincioşii sunt reuniţi prin mijlocirea lui Dumnezeu nu doar în numele lui Dumnezeu.
Aceste comunităţi nu au o confesiune de credinţă unică, uniformă şi obligatorie. Ele nu au un singur crez, sau un set unic de dogme de credinţă, sau o singură doctrină. Primele Biserici locale creştine, despre care face vorbire cartea Apocalipsa lui Ioan, în cap. 1-3, au fost Biserici ne confesionale, deoarece în acele vremuri încă nu se stabilise dogmele obligatorii şi crezul instituţiei bisericeşti. Primele comunităţi creştine apostolice au fost Biserici ne confesionale. Doctrinele Bisericii creştine au fost stabilite în decursul timpului, mult după misiunea pe pământ a lui Isus şi mult după ce au apărut primele Biserici apostolice. Credinţa apostolică înseamnă credinţă ne dogmatică şi este bazată pe mărturia personală a lui Isus, dată celui în cauză. O credinţă apostolică autentică are la bază o dovadă de putere, din partea lui Dumnezeu, adică o revelaţie personală clară.
Art.2 Membrii Bisericilor ne confesionale locale se vor prezenta şi vor reaminti în mod constant că ele nu sunt Biserica unică a lui Dumnezeu, ci doar centre sociale de pregătire, asistenţă şi consultanţă, pentru adevărata Biserică a lui Dumnezeu.
Art.3 Toţi membrii sunt perfect egali între ei şi nu există nici o ierarhie spirituală între aceştia. Apostol este orice Creştin născut din nou care înfiinţează o Biserică ne confesională locală. Fiecare membru, născut din nou, al Bisericii ne confesionale locale, este şi pastor, dacă se simte chemat, în sensul că fiecare îşi ia, de bună voie, responsabilitatea de a păstori persoane care vor să îl cunoască pe Dumnezeu şi care nu sunt familiarizaţi cu credinţa creştină. Pastorul este un ghid personal, al celor care fac primi paşi în credinţa creştină. Pastorul, preotul sau episcopul nu este conducătorul Bisericii ne confesionale locale şi nici al altei organizaţii religioase sau instituţii. Acesta este ales personal, de unul sau mai mulţi credincioşi, pentru a le călăuzii primi paşi către Dumnezeu. Nu există în N.T. pastor de adunare, pastorul este păstor de suflete, individuale, nu de organizaţii religioase. Aceste persoane vor fi păstorite, fiecare în parte, de pastorul, adică Creştinul născut din nou, în care au încredere şi pastorul respectiv le va însoţi în drumul lor spiritual, atâta vreme cât vor crede ele de cuviinţă. Pastorul are o singură sarcină importantă şi anume aceea de a îl pune pe cel credincios în legătură personală cu Marele Pastor, cu Isus Cristos. Prorocii şi toate persoanele având daruri spirituale vor lucra liber şi neîngrădit de nimeni şi de nimic în desfăşurarea activităţii lor spirituale. Exerciţiul darurilor spirituale este unul dintre principalele scopuri ale întrunirilor Bisericilor ne confesionale locale. Evanghelizările se vor face liber, după descoperirea pe care o are fiecare, fără conflicte şi controverse ne principiale. Între ei Creştinii născuţi din nou nu au nevoie de pastori umani, deoarece sunt păstoriţi, în mod direct, de către Marele Pastor, Cristos, prin Duhul Sfânt.
Art.4 Nu există un conducător spiritual al Comunităţii sau un Consiliu de conducere. Există doar un administrator sau diacon şi un ajutor de administrator, de asemenea diacon, care se vor ocupa exclusiv de latura de organizare administrativă, în scopul bunei funcţionări a centrului. Diaconii nu au nici un fel de autoritate spirituală şi nici o calitate de a îi judeca în probleme spirituale, pe alţi credincioşi, ei se ocupă exclusiv de asigurarea celor necesare bunei funcţionări a Centrului. Orice hotărâre în probleme administrative se ia cu votul majorităţii celor prezenţi. Nu se iau nici un fel de hotărâri obligatorii sau cu caracter de recomandare, în probleme spirituale, suverană fiind conştiinţa personală, a fiecărui membru în parte. Se porneşte de la premisa sincerităţii celor care sunt interesaţi de Dumnezeu şi a propriei lor responsabilităţi, în probleme spirituale. Cei credincioşi nu trebuiesc consideraţi ca nişte copii, care au nevoie de tutela vreunei instituţii bisericeşti. Judecăţile în probleme spirituale, adică cine este păcătos şi cine nu, sunt complet interzise. Singurul Judecător este Dumnezeu şi oamenii nu au nici un ascendent şi nici o autoritate de a stabili şi sancţiona păcatele altora, conform învăţăturii lui Isus. Bisericile ne confesionale locale sunt centre pentru vindecarea celor bolnavi spiritual, dacă ei se consideră ca atare şi cer ajutor în acest sens şi de asemenea sunt locuri unde cei credincioşi sunt susţinuţi, în vederea naşterii din nou. În cazuri excepţionale o persoană poate fi îndepărtată din centru, cu ajutorul celor prezenţi sau ai organelor de ordine numai dacă tulbură grav ordinea publică sau pune în pericol pe cei de faţă.
Art.5 Şedinţele comune vor fi moderate pe rând, de unul dintre membrii, prin rotaţie, după o listă de membrii care să cuprindă pe absolut toţi membrii, fără excepţie. Când unul dintre membrii nu este prezent, membrul următor de pe listă îi va lua automat locul.
Art.6 Duminica dimineaţa nu va avea loc o ceremonie, după un program prestabilit, ci o reuniune, în care membrii prezenţi se vor întruni, vor discuta între ei, se vor consilia unii pe ceilalţi, la nevoie şi la cerere, vor stabilii relaţii spirituale de comuniune creştină şi prietenie şi după posibilităţi vor avea şi o masă comună. Va fi un timp dedicat exclusiv comunităţii între creştini, cu abordarea unor probleme reale şi întrebări care aşteaptă un răspuns. Cu această ocazie se va lua şi cina Domnului. Duminica seara, prin rotaţie doi sau trei membrii vor vorbi despre experienţa lor creştină, şi de înţelegerea pe care fiecare o are asupra Bibliei. În cursul săptămânii, de câte ori se vor putea întruni, de regulă seara, vor fi perioade de timp dedicate analizei Bibliei şi altor cărţi, importante pentru Creştinism desfăşurate de membrii cu o bună cunoaştere a problemelor Creştinismului. Fiecare membru va face pe rând recenzia unei astfel de cărţi. În alte zile vor fi programe artistice cu caracter creştin şi în altele timp rezervat exclusiv rugăciunilor. Rugăciunile vor fi atât individuale cât şi colective, fără o regulă prescrisă, dar punându-se un accent deosebit pe rugăciunile individuale, care să poată să fie asistate şi întărite de ceilalţi membrii. Va exista oricând un grup special dedicat în orice moment, 7/24, pentru a se ruga şi a fi alături de cei bolnavi, membrii ai Centrului. Vor fi mai multe grupuri care se vor roti între ele. Naşterile, căsătoriile, înmormântările vor fi asistate de către ceilalţi membrii ai grupului ca şi cum ar fi problema familiei lor. Cei săraci şi care nu pot să se îngrijească singuri, membrii ai respectivei comunităţi, vor fi în grija Bisericii ne confesionale locale, care îi va ajuta în măsura posibilităţilor. Ajutorarea celor săraci nu se va limita doar la membrii centrului respectiv.
Art.7 În cadrul centrelor se vor săvârşii actele de cult cum ar fi: Cina sau Euharistia, botezuri, binecuvântări, căsătorii şi înmormântări. Toate actele de cult se vor putea săvârşii de oricare membru al Centrului, fie bărbat, fie femeie.
Art.8 Scopul întrunirilor este acela de a îi ajuta pe membrii să îşi formuleze cât mai bine propria lor credinţă personală, prin dialog liber. Deasupra oricărei doctrine este credinţa personală a fiecărui membru şi convingerile proprii, în diferite probleme. Fiecare membru are posibilitatea de a îşi expune, în mod liber, modul în care înţelege credinţa creştină şi nimeni, în nici un fel, nu îl poate sau nu o poate obliga să creadă altceva decât cea ce îi dictează conştiinţa. Singura obligaţie este aceea de a argumenta, pe cât posibil, o credinţă asupra căreia se insistă în public. Chiar dacă argumentele prezentate nu sunt convingătoare pentru ceilalţi, ci doar pentru cel în cauză, nimeni nu este obligat să creadă decât aşa cum înţelege.
Art.9 Calitatea de membru al Bisericii ne confesionale locale se dobândeşte prin simpla prezenţă la întruniri după o perioada de 3 luni.
Art.10 Femeile au drepturi egale şi identice cu bărbaţii şi participă la toate activităţile, la care participă şi bărbaţii.
Art. 11 Centrele nu sunt „locaşuri de cult" speciale de aceea nu vor fi ornate, în mod deosebit, cu icoane, statui, sau alte simboluri. Bisericile ne confesionale locale sunt doar un cadru de întrunire a celor credincioşi, indiferent de confesiunea creştină de care aparţin şi de aceea doctrina nici unei denominaţiuni creştine nu trebuie să se impună. Oricine poate să fie membru la orice confesiune creştină şi la o Biserică ne confesională locală în acelaşi timp.
Vă invit să vizionaţi pe youtube „Semnul fiarei 666"
No comments:
Post a Comment