„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3; 16-17)
Problema este că acest text, care este cuprins în N.T., mărturiseşte despre sine însuşi că este insuflat de Dumnezeu. Isus însă a spus că nu putem să avem garanţii atunci când cineva şi adaug eu, ceva emite pretenţii despre sine însuşi. „Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.” (Ioan 5; 31) De fapt acest text, care se află în 2 Timotei 3; 16-17 este situat în conţinutul unei epistole care este considerată de aproape toţi cercetători N.T., ca ne fiind scrisă de apostolul Pavel. În acest context, ce încredere putem să avem într-un text care se află într-o epistolă care nu aparţine celui care pretinde ea că aparţine? Nici o încredere. De ce? Pentru că teologia pe care o conţine epistolele 1 şi 2 Timotei nu este aceeaşi, este chiar opusă teologiei pe care a susţinut-o apostolul Pavel şi la care subscriu şi eu personal, adică aceia a îndreptăţirii prin credinţă, nu doar prin fapte. De exemplu, în 1 Timotei cap. 2, cu versetul 15, ni se comunică că femeile vor fi mântuite prin naşterea de fii, dar această învăţătură se opune drastic atât învăţăturii lui Isus, cât şi celei prezentată de Pavel. A se vedea amănunte pe site-ul www.bisericaspiritualaunica.com broşura intitulată „Rolul femeilor în Creştinism şi problema autorităţii.”
De fapt, dacă suntem atenţi, vom observa că în N.T. ni se oferă indicaţii despre felul în care au fost constituite unele din textele sale. Evangheliile nu au fost scrise prin inspiraţie directă, din partea lui Dumnezeu, aşa cum greşit sunt învăţaţi Creştinii de către Bisericile instituţionale, ci ele au fost scrise prin documentare, adică autorii lor au consemnat în scris naraţiunile care circulau oral, în comunităţile creştine, la data când evangheliile au fost scrise. Există dovada acestei afirmaţii? Desigur. Iată textul: „Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale prea alesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor, pe care le-ai primit prin viu grai.” (Luca 1; 1-4)
Dacă a primit direct de la Dumnezeu textul evangheliei sale, prin inspiraţie, de ce a mai fost nevoie ca evanghelistul Luca, să facă cercetări personale, cu de amănuntul, asupra a ceea ce a scris în evanghelia sa? Ce ne spune textul citat mai sus? Ne spune faptul că Luca nu a fost inspirat direct de Dumnezeu şi că ceea ce a scris el în evanghelia sa şi cel mai probabil şi în cartea Faptele Apostolilor se datorează „cercetărilor cu de amănuntul,” pe care Luca le-a făcut printre cei care au păstrat în memoria lor, în mod direct, sau prin transmitere de la înaintaşi, lucrurile care s-au petrecut în timpul vieţii lui Isus pe pământ. Cu alte cuvinte, transmiterea s-a făcut prin tradiţie orală. Dacă Luca ar fi fost inspirat direct de Dumnezeu nu ar mai fi avut nevoie să cerceteze, să se documenteze, ci tot ceea ce a scris ar fi venit de la sine, în mod direct, automat. Lucrurile nu s-au întâmplat însă în acest mod şi Luca a procedat ca orice istoric, care face cercetări înainte de a scrie un document, care reflectă trecutul. Dacă Evanghelia lui Luca nu este scrisă prin inspiraţie directă şi nici Faptele Apostolilor, adică o foarte importantă parte din N.T., avem toate motivele să credem că şi celelalte evanghelii au fost scrise la fel. De ce? Pentru că între evanghelii există ne numărate nepotriviri, pe care oricine le poate constata, atunci când compară aceleaşi povestiri între ele, aşa cum sunt prezentate de către cele patru evanghelii canonizate, adică aparţinând de canonul biblic. Dacă evangheliile ar fi fost cu adevărat inspirate de Dumnezeu, aceste nepotriviri nu ar exista. De altfel Luca ne spune că şi alţii s-au apucat să alcătuiască „o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi.” Despre care alţii este vorba? Pot fi aceştia ceilalţi evanghelişti? De ce nu? Pe de altă parte, textele originale ale evangheliilor nu s-au păstrat şi ceea ce există în momentul de faţă sunt doar copii care de multe ori nu se potrivesc între ele, din punctul de vedere al unor aspecte de conţinut. Prin copiere repetată multe din texte au fost denaturate, modificate şi chiar completate, cu unele adăugiri.
Eu nu afirm că nu există un ghidaj al lui Dumnezeu asupra scrierii Bibliei, dar exactitatea, adică precis cuvintele folosite în textele originale, s-au pierdut, în parte, odată cu manuscrisele, care conţineau aceste texte originale. N.T. este doar cuvântul despre Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cel din urmă este Isus Cristos. Ghidajul lui Dumnezeu nu a însemnat, în nici un caz, dictarea textelor biblice de către El, către scriitorii Bibliei, deoarece aceştia, cum ar fi, de exemplu Luca, aşa cum o spune el personal, s-au documentat asupra întâmplărilor petrecute în trecut, înainte de a scrie şi nu au primit prin dictare, sau prin inspiraţie directă de la Dumnezeu, faptele întâmplate. Ei au folosit martori ai acestor evenimente şi fiecare ştie că mărturiile celor care văd, sau aud, despre un eveniment nu se potrivesc niciodată între ele. Unii martori mărturisesc doar din sursa a doua, sau a treia şi acest lucru diminuează foarte mult valoarea acestor mărturii. Dimpotrivă, eu afirm că Biblia, singură, fără contactul personal cu Isus Cristos, al fiecărui credincios în parte, nu reprezintă o mărturie absolută, valabilă în toate detaliile, a ceea ce s-a petrecut pe pământ, atunci când Isus a îndeplinit misiunea sa. Multe detalii sunt probabil preluate, în mod deformat şi unele lucruri, din cele spuse de Isus, sunt omise, dar altele sunt adăugate ulterior şi nu au fost spuse de fapt de El.
Luca a folosit povestirile pe care comunităţile creştine le păstrau şi le spuneau despre Isus şi a folosit ca sursă şi evanghelia lui Marcu, care este socotită ca fiind mai veche. N.T., citit în mod literal, fără înţelegerea pe care o dă Duhul lui Dumnezeu, prezent în persoana celui care citeşte, nu ne duce la înţelegerea corectă a Creştinismului. O interpretare pur literală a textelor ne îndepărtează, nu ne apropie de cunoaşterea lui Dumnezeu. Litera omoară, pe când Duhul dă viaţă. (2 Corinteni 3; 6) N.T. reprezintă o inspiraţie pentru noi, prin aceea că ne inspiră să credem ceea ce Duhul Sfânt ne determină să credem, atunci când citim textele sale. Scriptura este inspirată numai în măsura în care credinţa noastră, inspirată de Dumnezeu, îl regăseşte pe El, în textele scrierilor Bibliei. În raportul dintre textele N.T. şi conştiinţa noastră, conştiinţa noastră luminată de Dumnezeu este aceea care validează, pentru noi, fiecare text al N.T. Orice interpretare a N.T., care nu vine din noi, adică din inspiraţia dată nouă de Dumnezeu, nu are valoare pentru noi. Bineînţeles că N.T. conţine faptele şi spusele reale ale lui Isus, cu observaţia făcută anterior, aşa cum s-au păstrat ele în comunităţile creştine, de unde au fost preluate, când au fost scrise, dar textele sale nu sunt scrise la dictarea lui Dumnezeu şi din acest motiv ele conţin multe nepotriviri. Pe de altă parte, aceste fapte şi spuse au relevanţă pentru noi personal, numai în măsura în care înţelesul lor profund, spiritual, ne este descoperit de Duhul lui Dumnezeu, direct în conştiinţele noastre.
În orice caz, afirmaţia că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu ar putea, în mod exact şi în ultimă instanţă să fie valabilă numai pentru Scripturile existente în momentul în care această afirmaţie a fost scrisă. Trebuie menţionat faptul că epistolele atribuite apostolului Pavel sunt printre primele scrieri ale N.T. şi atunci când acestea au fost scrise încă nu existau, ca fiind scrise, evangheliile sau alte texte care astăzi se regăsesc în conţinutul N.T. Prin urmare, întrucât afirmaţia este prezentată la timpul prezent şi nu la viitor, adică nu se scrie că toată Scriptura va fi insuflată de Dumnezeu, ci că este insuflată de Dumnezeu, chiar dacă această afirmaţie ar fi fost făcută de apostolul Pavel, cea ce nu este cazul, totuşi această susţinere nu se putea referi la alte scrieri ale N.T., care au fost întocmite ulterior, ci ar fi putut cuprinde numai textele existente la data când afirmaţia, de mai sus, a fost scrisă. Dar, în fondul ei, afirmaţia că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu este inexactă, dacă prin insuflat se înţelege dictat de către Dumnezeu.
Epistolele 1 şi 2 Timotei nu sunt scrise de apostolul Pavel, ci probabil de colaboratori de ai lui, care s-au folosit de numele său pentru a da autoritate acestor scrieri. Vă prezint câteva linkuri ale unor situri care conţin aceste informaţii. Siturile în limba română nu sunt foarte bine documentate şi de aceea vă voi oferi linkuri şi ale unor situri în limba engleză. Nu trebuie să mă credeţi pe mine, ci este indicat să cercetaţi singuri aceste lucruri asupra cărora eu doar vă atrag atenţia. De ce fac acest lucru? Pentru că românii, din ţară şi diaspora, sunt poate cei mai manipulaţi şi dezinformaţi Creştini de pe mapamond, sunt bine ţinuţi sub control de instituţiile bisericeşti, care încearcă să îi piloteze unde vor ele, dar nu către adevăr.
Iată siturile:
Există multe site-uri pe această temă, care exprimă păreri pro şi contra în legătură cu acest subiect. Personal sunt convins că 1 şi 2 Timotei nu reprezintă concepţiile apostolului Pavel despre credinţa creştină şi că ele chiar contrazic aceaste concepţii.
Prin „instituţie bisericească,” sau „Biserică instituţională” eu nu acuz şi nu condamn colectivităţile creştine. Eu critic sistemul prin care, în baza unor reguli şi tradiţii pur umane, Creştinii sunt judecaţi şi condamnaţi, în numele lui Dumnezeu. Critic de asemenea, impunerea de crezuri şi credinţe religioase, de către organizaţiile bisericeşti, către conştiinţele individuale ale celor credincioşi. Critic şi tehnicile de manipulare şi dezinformare, care au scop să servească interesele Bisericilor instituţionale în detrimentul celor credincioşi. O astfel de tehnică este specularea credinţei sincere, a indivizilor, în scopul stimulării credulităţii, adică a crede tot ceea ce se susţine de către instituţiile bisericeşti, fără o analiză proprie. În această categorie intră şi lupta pe care Bisericile instituţionale o duc pentru a îi convinge pe cei credincioşi că, este ‚păcat’ de a se informa, urmărind programele TV., sau accesând Internetul şi că ştiinţele moderne sunt o ‚rătăcire,’ deci numai mitologia Bibliei merită să fie luată în considerare, ca şi ştiinţă. Cu toate acestea, reprezentanţii Bisericilor instituţionale se folosesc de rezultatele cercetărilor ştiinţifice, telefoane mobile, automobile, călătorii cu avionul, etc., în timp ce blamează ştiinţele moderne, fără nici o rezervă. Această atitudine ipocrită intră şi ea în sfera dezinformării, celor credincioşi, adică ştiinţele moderne sunt bune când ne folosesc, dar nu sunt bune când ne ameninţă crezurile noastre depăşite. Toată lumea trebuie să creadă ca şi noi, căci astfel puterea şi influenţa noastră vor creşte. Este o deviză greşită şi extrem de defavorabilă transmiterii mesajului adevărat, a lui Isus Cristos. Nu se poate progresa în minciună, numai adevărul ne face liberi.
No comments:
Post a Comment