Eu propovăduiesc întoarcerea la
Cristos, nu doar la Biblie şi nu doar la primele comunităţi creştine, aşa
numita Biserică apostolică. De ce? Am constatat că este nevoie de o continuare
a Reformei, pe linia marilor reformatori ai Creştinismului, dar ducând Reforma
lor mai departe, ceea ce însemnă întorcerea cu totul la original adică la Isus.
Reformatorii propăvăduiesc întoarcerea la Biblie şi acesta este un lucru bun,
dar în Biblie este deschisă calea pentru o multitudine de interpretări şi
aceste interpretări transformate în doctrine şi dogme religioase, se contrazic
între ele. În Biblie par a exista mai multe teologii şi chiar dacă am face
eforturi uriaşe să prezentăm N.T. ca pe un tot unitar, totuşi deosebirile rămân
şi se impun la o cercetare mai atentă. Un exemplu ar fi deosebirea între
doctrina îndreptăţirii prin credinţă şi atitudinea faţă de femei abordată în
anumite texte biblice. Pe de o parte, ni se spune că în Cristos nu mai există,
din punct de vedere spiritual, nici o deosebire între femei şi bărbaţi, iar pe
de altă parte în epistola către Timotei ni se spune că femeile sunt mântuite
numai prin naşterea de băieţi, nu fete şi numai dacă aceştia stăruiesc în
credinţă. Sunt două teologii diferite care duc la două interpretări diferite
ale N.T., deosebite fundamental între ele. (Galateni 3; 28; 1 Timotei 2; 15) Am
dat un singur exemplu, există şi altele.
Toate aceste stări de fapt le-am
analizat în diverse lucrări, care se găsesc pe situl www.bisericaspiritualaunica.com
Să luăm, pe de altă
parte, starea aşa ziselor Biserici apostolice. Consideră cineva că ele sunt cu
adevărat o imagine a primelor Biserici apostolice? Dacă cineva crede acest
lucru, după părerea mea, se înşeală. De ce? Instituţiile bisericeşti, din
zilele noastre, nu seamănă nicidecum cu primele Biserici apostolice, în care
toate bunurile erau puse în comun şi în care apostolii şi apoi diaconii serveau
la mese. (Faptele Apostolilor 6; 2-4) În zilele noastre există o
‚aristrocraţie’ religioasă creştină, care conduce, cu „mână de fier”
comunităţile din subordinea lor. Păcatele sunt judecat „în interesul” celor
care conduc şi oamenii cei mai spirituali, care fac câte o greşeală, sunt de
multe ori marginalizaţi primii, pentru ca în felul acesta conducerile
instituţiilor bisericeşti să se descotorosească repede de potenţialii
concurenţi. În primul rând, ce este cu toate aceste judecăţi? Bisericile
instituţionale s-au transformat în tribunale, ele nu mai sunt ‚spitale,’ pentru
vindecarea sufletelor. Creştinii nu mai sunt doctori ci poliţişti, care pândesc
şi aşteaptă greşelile ‚fraţilor’ lor şi pe care îi execută fără nici o
înţelegere. În felul acesta, aceşti executori spirituali, îşi creează
posibilitatea de a se privii pe ei înşişi, prin comparaţie cu alţii, într-o
lumină mai favorabilă. Această lumină este, fără îndoială, falsă deoarece
comparaţia nu trebuie să fie făcută între noi şi cei de lângă noi, ci între noi
şi Isus.
Întoarcerea la
Biserica apostolică este o problemă şi datorită faptului că ucenicii lui
Cristos, deveniţi ulterior apostoli, nu l-au înţeles pe Cristos până când nu au
primit Duhul Sfânt. (Matei 16; 11) Prin urmare, Cel care ne face să îl
înţelegem pe Cristos este Duhul Sfânt, care lucrează în fiecare din noi şi nu
doar Duhul Sfânt, aşa cum a lucrat în apostoli. Să ne întoarcem la Biserica
apostolică, dar să mergem mai departe, să ducem Reforma până la capăt, să ne
întoarcem la Cristos. Nu trebuie primit nimic, nici măcar unele texte mai
discutabile din Biblie, dacă ele nu au confirmarea în învăţătura lui Isus.
Fondatorul Creştinismului este Isus Cristos şi El este Cel care ne mântuieşte.
Orice interpretare a Bibliei trebuie judecată prin prisma învăţăturilor lui
Isus şi orice abatere de la această învăţătură descalifică o anumită
interpretare a Bibliei, o anumită doctrină sau dogmă. Isus a spus că în
vremurile din urmă, adică în vremurile pe care le trăim noi astăzi, cunoştinţa
va creşte şi a mai spus că cei din urmă vor fi cei dintâi. (Daniel 12; 4; Marcu
10;31) Ce înseamnă aceasta? Este vorba despre două lucruri şi anume, în primul
rând, că cei modeşti din adunările bisericeşti pot fi cei dintâi în Împărăţia
Cerurilor. În al doilea rând, Creştinii din zilele noastre au condiţii să
posede mai multe informaţii despre istoria Creştinismului, care să le permită
să înţeleagă mai bine şi să facă deosebirea între Creştinismul spiritual şi
formele religioase.
Întoarcerea la
Cristos nu însemnă doar „Sola Scriptura,” ci înseamnă în primul rând „Solus
Christus.” În primul rând, ca şi importanţă pentru un Creştin, este relaţia
personală cu Isus. În al doilea rând urmează textele Bibliei. Acestea din urmă,
nu pot fi înţelese decât de aceia care au cu adevărat o relaţie personală cu
Cristos. De ce? Înţelegerea Bibliei se poate face doar printr-o înţelepciune
duhovnicească, nu este suficientă o înţelepciune umană obişnuită. (1 Corinteni
2; 13) Citirea literală a N.T., de exemplu, te îndepărtează mai degrabă de
Cristos decât să te apropie de El. De multe ori, atunci când Isus le vorbea în
parabole, unii ucenici se îndepărtau de El, fiindcă sensul literal al
cuvintelor, pe care le auzeau de la El, păreau a fi o absurditate, o nebunie.
(Ioan 6; 66) Aşa se întâmplă şi în zilele de astăzi. Unii Creştini au
interpretat Biblia fără să ţină cont de spiritualitatea, pe care aceasta o
conţine. Care este rezultatul? O colecţie impresionantă de dogme şi doctrine,
care toate ne vorbesc despre ce trebuie „să facem” ca să fim mântuiţi dar prea
puţin ne vorbesc despre ce „trebuie să fim.” Acestea sunt „carnea
Creştinismului,” formele sale vizibile. (Ioan 6; 63) Se alege calea uşoară,
calea cea largă, adică, dacă faci câte ceva eşti mai bun decât alţii, care nu
fac nimic. (Matei 7; 13-14) De fapt, Creştinismul autentic presupune să fim ca
şi Cristos, să ne ridicăm la înălţimea plinătăţii staturii Lui. (Efeseni 4; 13)
Atât V.T. cât şi N.T.
sunt doar un îndrumător către Cristos. Biblia nu este Dumnezeu, dar poate
deveni un idol, atunci când o anumite interpretare a ei, este impusă celor
credincioşi şi când această interpretare este prezentată ca singura posibilă.
Biblia poate uni şi tot ea poate despărţi, pe cei credincioşi. Îi uneşte atunci
când se respectă spiritul ei şi îi dezbină atunci când se alege o interpretare
în care textele ei sunt interpretate doar literal. Litera omoară, Duhul dă
viaţa. (2 Corinteni 3; 6) Ce înţelegem din acest text? Înţelegem că o
interpretare a Bibliei prin care ne justificăm doctrinele instituţiilor noastre
bisericeşti şi care nu îi conduce pe credincioşi direct la Persoana lui Cristos
este o interpretare literală, nu este una spirituală. Orice înţelegere corectă
a Bibliei trebuie să ne conducă într-o relaţie directă cu Isus Cristos, altfel,
o astfel de interpretare ne separă de El. Fără Cristos nu putem să fim
mântuiţi, deci orice învăţătură care se pretinde a fi din Biblie nu trebuie să
facă nimic altceva decât să ne îndrume către a stabili un contact personal cu
Mântuitorul nostru personal. Nu să ne istorisească doar despre Cristos, ci să
ne îndemne să dorim să fim îmbrăcaţi cu puterea Lui. Împărăţia lui Dumnezeu stă
în putere şi nu doar în ritualuri, doctrine şi dogme, adică numai în vorbe. (1
Corinteni 4; 20) Împărăţia lui Dumnezeu stă şi în vorbe, deoarece Isus a vorbit
cu oamenii şi a explicat foarte bine în ce constă Împărăţia lui Dumnezeu,
folosindu-se pentru aceasta de cuvinte, dar El nu s-a limitat doar la cuvinte,
a însoţit învăţăturile Sale cu dovezi de putere. Unde sunt funcţionarii
bisericeşti care fac lucruri mai mare decât a făcut El, prin credinţa pe care o
au în Cristos? (Ioan 14; 12-13) Nu sunt. De ce? Trebuie să îşi răspundă fiecare
pentru sine. Unii au înlocuit puterea pe care ar trebui să o desfăşoare chiar
ei cu puterea moaştelor unor sfinţi morţi. A predica ca şi Isus însemnă a vorbi
oamenilor nu doar despre El, ci de la El. Isus nu ne-a povestit doar despre
Tatăl, ci Tatăl Ceresc a vorbit prin gura Lui. În toate lucrurile trebuie să ne
asemănăm cu Isus, deoarece El este cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.
(Romani 8; 29)
No comments:
Post a Comment